Ce este blândețea?

O să definesc blândețea, așa cum am descoperit-o eu, pentru a elimina orice confuzie și pentru a arăta că mai multă blândețe presupune asumarea responsabilității pentru comportamentele noastre.

Photo by Ashton Mullins on Unsplash

Blândeţea este o virtute care se exprimă prin atitudini și comportamente de bunătate, calmitate, înțelegere, prietenie, toleranță, grijă faţă de sine și implicare activă în societate. O persoană blândă este pașnică, este deschisă în relațiile cu oamenii din jur și demonstrează

respect față de mediul înconjurător.

Oamenii se nasc având blândețe? Este 'o setare din fabricație', se dobândește sau se

pierde pe parcursul vremii?

Credința mea este că ne naștem oameni blânzi. Dacă observăm bebelușii, în special în primul an de viață, și ne uităm la impactul acestora asupra persoanelor din jurul lor cred că este mai mult decât evident că cei mici ne inspiră și în același timp 'ne forțează' să fim mai blânzi.

Pe măsură ce creștem și devenim adulți, cred că blândeții nu i se mai acordă aceeași importanță și unii dintre noi chiar sunt nevoiți să renunțe la blândețe cu totul ca să poată să supraviețuiască vieții de zi cu zi. În general, s-a dovedit că oamenii care prezintă lipsă de blândețe sunt exact aceia care au cea mai mare nevoie de ea. Din păcate, în cultura românească se promovează ideea că blândețea este o slăbiciune și ne poate aduce chiar suferință. Această concepție este total neadevărată și nefondată!

Manifestarea atitudinilor și comportamentelor de bunătate, prietenie, toleranță demonstrează mai degrabă cât de mult înseamnă pentru noi sa aducem un plus valoare în societatea în care trăim, indiferent de răspunsul celorlalți.

Are blândețea limite?

Nu cred că blândețea față de sine are limite. Cu cât avem mai multă blândețe de sine, cu atât comportamentul nostru este mai armonios/mai sănătos în relațiile cu ceilalți și în societatea în care trăim.

Unii oameni se tem că blândețea poate duce la pasivitate sau mai rău, poate fi percepută de

ceilalți ca o invitație la abuz. Ne este mai la îndemână să recurgem la lipsa de blândețe pentru că ne este frică să nu fim respinși de oamenii din jurul nostru; mai degrabă decât să ne acceptăm exact așa cum suntem, cu bune și cu rele. Contrar credinței populare, blândețea nu ne condamnă la mai multă suferință, ba din contră, ne oferă libertatea să ne bucurăm de viaţa noastră în fiecare zi.

În relațiile cu ceilalți, blândețea are limite atunci când răspunsul la bunăvoința noastră este lipsa de blândețe. Dar dacă ne respectăm în general și ne acordăm grija față de sine pe care o merităm (cu alte cuvinte suntem blânzi cu propria persoană), atunci vom identifica cu ușurință oamenii toxici și vom avea puterea să îi ținem la distanță.

Se poate învăța, însuși blândețea definitiv? Sau într-un final învinge natura fiecăruia dintre noi, acea latură impulsivă?

Nu cred că este în natura omului să fie individualist, impulsiv, agresiv ca o fiară, gata să atace pe ceilalți din jur. Societatea omenească a fost construită și a avansat până în ziua de azi având la bază ideea că numai prin intermediul regulilor și pedepselor putem supraviețui, coabita unii cu ceilalți.

Prin lucrarea mea de doctorat și implicit anii de cercetare desfășurată în comunitate, am reușit să demonstrez că un grup de oameni cu opinii diametral opuse se pot mobiliza să lucreze împreună spre dezvoltarea unei moralități comune.

În România, o moralitate comună bazată pe mai multă blândețe poate facilita bunăstarea societății și poate aduce oamenii împreună.

Cu toate acestea, nu cred că blândețea se poate învăța definitiv. În unele zile putem fi mai blânzi iar în altele mai puțin blânzi; este normal să existe o variație în comportamentul nostru deoarece ne calibrăm lumii în care trăim. La fel este și cu fericirea, nu-i așa, puțini dintre noi ne simțim întotdeauna fericiți dar asta nu înseamnă că nu se merită să ne căutam motive să fim fericiți în fiecare zi.

#blandetefatadesine #ceesteblandetea #dezvoltarepersonala #drlaviniaioanaudrea #implicareincomunitate